Litiul este un element chimic având simbolul chimic Li și numărul atomic 3. Este un metal alcalin ușor având o Culoare alb-argintie. In condiții normale este cel mai ușor metal și cel mai puțin dens solid. La fel ca toate metalele alcaline, litiul este foarte reactiv, se corodează rapid în aer umed pierzându-și luciul și înnegrindu-se. Din acest motiv este păstrat sub un strat de ulei.

Conform teoriei, litiul (mai ales Li) a fost unul dintre puținele elemente sintetizate în urma Big Bang-ului, deși cantitatea lui a scăzut semnificativ. Motivele dispariției și procesele prin care litiul este produs continua să fie unul dintre studiile importante din astronomie. Litiul este al 33-lea element ca abundență pe Pământ dar datorită mari lui reactivități îl gasim doar sub formă de compuși. Litiul se găsește în zăcăminte pegmatitice, dar se poate obține de asemenea din apa de mare și argilă; la scara industrială, litiul este izolat electrolitic dintr-o mixtura de clorura de litiu și clorura de potasiu.

Cantități mici de litiu se găsesc in apa oceanelor și în unele organisme vii cu toate ca s-a constatat că nu îndeplinește nici o necesitate biologica pentru organismul uman. Totuși, efectul neurologic al ionilor de litiu Li, face ca unele săruri de litiu să fie folosite ca medicamente pentru îmbunătățirea stării de spirit. Litiul și compușii săi au și alte câteva aplicații industriale, incluzând sticlă si ceramică termorezistentă, aliaje de mare rezistență și cu greutate redusă folosite în aeronautică și nu în ultimul rând bateriile alcaline cu litiu. Litiul, de asemenea are un rol important în fizica nucleară: fisiunea atomilor de litiu a fost prima reacție nucleara efectuata de câtre omenire, și deuteritiul de litiu este combustibilul pentru armele termonucleare.

Descoperire

Litiul a fost descoperit in anul 1817 de catre Johan August Arfvedson la Stockholm, Suedia. Metalul in sine a fost izolat in 1821 de catre William T. Brande. Primele minerale de litiu descoperite au fost petalitul si spodumenul; acestea au fost gasite pe insula suedeza Uto de catre mineralogul Joze Bonifacio de Andrada e Silva, in timpul unui tur facut in Europa in 1790. Natura ciudata a acestor minerale a fost notificata, acestea fiind dificil de analizat si emiteau o flama rosie intensa la incalzire; Culoarea este datorata hidroxidului de litiu.

In 1817, Arfvedson a analizat petalitul si a realizat ca acesta contine un metal necunoscut anterior, numindu-l litiu deoarece provenea dintr-o piatra. Isi anunta descoperirea in anul 1818, identificand litiul ca fiind un nou metal alcalin si o varianta alcalina mai usoara ca sodiul. Va descoperi, ulterior, ca spodumenul si lepidolitul de asemenea contin litiu.

Desi litiul este un metal alcalin, asemeni sodiului si potasiului, Arfvedson nu a reusit izolarea acestuia prin electroliza; desi un alt chimist William Brande a reusit sa obtina o cantitate mica de substanta prin electroliza, aceasta era insuficienta pentru masuratori. Humphry Davy a reusit de asemenea sa izoleze o cantitate minuscula de element, iar in 1855 chimistul german Robert Bunsen si chimistul britanic Augustus Matthiessen au reusit in mod independent izolarea litiului pentru a-i putea studia proprietatile. Acest lucru a fost posibil prin electroliza topiturii de clorura de litiu.

Caracteristici generale

Moale;
Argintiu gri;
Se oxidează repede;
Puțin toxic;
Arde repede;
Căldură specifică înaltă.

Litiul se găsește foarte puțin răspândit în natură. În cantități mici însoțește potasiul și sodiul în unele roci, cum sunt spodumenul, un silicat de litiu și aluminiu, LiAl[SiO₃]₂, lepidolitul, un fluoro- sau hidroxo-aluminosilicat de litiu, potasiu și aluminiu, Li₃K₂Al₃[Al(Si₃O₁₀)₂(OH, F)₄], zinnwalditul, o varietate de lepidolit cu mult fier, etc. Cantități mici de compuși de litiu se găsesc în unele ape minerale, în diferite plante (ca de exemplu, tutun, sfeclă de zahăr, trestie de zahăr), etc.

Litiul se obține, de obicei, prin electroliza clorurii de litiu topite.

Este un metal moale; are cea mai mică densitate dintre metale.

Combinații

Litiul descompune apa; în aer se aprinde formând oxidul de litiu, Li₂O. Încălzit în atmosferă de hidrogen formează hidrura de litiu, LiH, care este cea mai stabilă dintre hidrurile metalelor alcaline. Litiul este singurul metal alcalin care se combină direct cu azotul la rece, formând nitrura, Li₃N; de asemenea, se combină direct la cald cu halogenii formând halogenuri, LiX, cu sulf, formând sulfura, Li₂S, cu carbonul, formând carbura, Li₂C₂, cu siliciul, formând siliciura, Li₆Si₂, etc.

Întrebuințări

Litiul este folosit pentru aliaje de lagăre (împreună cu sodiul și calciul). De asemenea, se folosește ca dezoxidant, desulfurizant și degazant pentru cupru. Litiul se mai întrebuințează pentru pentru prepararea tritiului, H.